Psihogastroenterologia • CLINICA BADEA MEDLIFE

Psihogastroenterologia

Iată un cuvânt relativ nou, dar care face impresie: este vorba de un cuvânt lung, alcătuit din doi termeni. Cuvântul face asocierea dintre psihiatrie si gastroenterologie. Este această asociere adecvată?

Răspunsul nu poate fi decât pozitiv. Iată de ce: numeroase simptome digestive (adică reprezentând obiectul specialității medicale gastroenterologie, produc modificări psihice: afecte și emoții produse de suferința acută și amenințătoare, sau lungă și supărătoare. Numeroși pacienți își dublează calvarul produs de dureri de stomac sau intestine, cu suferințe psihice, care îi transformă din pacienți obișnuiți în pacienți psihosomatici.

Un medic bun trebuie să abordeze pe pacient sub aspect plenar, adică să vadă în pacient nu doar alterările clinice ale corpului, ci și cele, tot clinice, ale psihicului său. Așa cum dictonul latin spune: Mens sana in corpore sano, noi suntem îndreptățiți să afirmăm în prezent: ,, Minte bolnavă în corp bolnav,,!.

Asocierea poate să aibă și sens opus: pacienți psihici raportează simptome corporale (somatice mult mai frecvent). Necazul este că aceste simptome nu sunt adesea luate în serios, iar totul este pus pe seama ,,nervilor,,  adică se ajunge la o psihiatrizare nejustificată a acestor cazuri.

Pacienții cu manifestări simultane psihice și somatice au nevoie de o dublă luare în grijă: sub aspect psihic sau sub aspect somatic. Un terapeut foarte bun trebuie să aibă cunoștințe exacte despre ambele domenii de patologie digestivă. Iată de ce este important ca personalul medical și pacienții să devină conștienți despre această frontieră între gastroenterologie și psihiatrie/psihologie.

În ultimii ani s-a constituit în Statele Unite această subspecialitate de interferență între domeniul psihic și digestiv. Această subspecialitate se numește psihogastroenterologie și este foarte nouă. Cu toate acestea, Fundația Roma, adică autoritatea cea mai importantă privind patologia funcțională digestivă, a și creat un comitet de lucru în acest domeniu. Comitetul respectiv urmărește să elaboreze prin metode de consens, ghiduri de psihogastroenterologie, adică ghiduri de management al trăsăturilor de boală psihiatrică la bolnavii digestivi (mai ales cu patologie funcțională). Totodată se studiază și invers, modalitatea de ameliorare a tulburărilor digestive la bolnavii psihici. Complexitatea celor doi termeni ai binomului intestin-creier sunt prin urmare apanajul acestei subspecialități numite psihogastroenterologie.

Clinica Badea Medica beneficiază de serviciile unui specialist în psihosomatică al International College of Psychosomatic Medicine și un pasionat de cunoașterea celor mai moderne domenii de diagnostic si  tratament al suferințelor cronice ale tubului digestiv. Este vorba de Prof. Dan Dumitrașcu, cu specializări în Germania, Franța, USA.  Dumnealui are cunoștințe aprofundate despre aspecte diferite ale psihogastroenterologiei și militează pentru impunerea ei. Considerăm că este necesară cunoașterea psihogastronterologiei și a posibilităților sale pentru bolnavii  funcționali cu modificări de apetit, de tranzit etc., si este foarte important ca pacienții să cunoască și ei posibilitățile psihogastroenterologiei și să nu mai accepte să fie tratați după paradigme învechite!

Articolul este scris de Dl. Profesor Dr. Dumitrascu Dan – Lucian

Membru titular al Academiei de Stiinte Medicale
Medic primar interne si gastroenterologie, specialist in psihosomatica (ICPM)
Chairman al Comitetului Societatilor Nationale al Uniunii Europene de Gastroenterologie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *